Blog Mobila Dormitor Cum alegi mobilierul pentru a obține un dormitor cu design clasic

Cum alegi mobilierul pentru a obține un dormitor cu design clasic

Designul clasic este pur și elegant, iar frumusețea pe care o exprimă este una atemporală. În interiorul dormitorului, folosirea mobilierului clasic evocă un sentiment de căldură, confort, pace și liniște. Fiecare piesă de mobilier clasică este o operă de artă decorativă, amenajată într-un stil aparte. Dacă îți dorești să amenajezi un dormitor clasic sau ai nevoie de câteva idei noi care să îi confere dormitorului acea notă de eleganță clasică, iată câteva sfaturi cheie care te vor ajuta să adăugi rafinament și farmec:

Mobilier dormitor clasic: simplu, elegant, calitativ

Cele mai multe dormitoare clasice sunt decorate într-un mod simplu, dar universal, funcțional și extrem de elegant. Un dormitor clasic este pus în valoare de un mobilier elegant, atemporal. Un dormitor calm și relaxant servește ca un sanctuar atât pentru confort, cât și pentru somn, mai ales dacă nuanțele sunt moi și neutre, iar materialele, de cea mai bună calitate. Mobilierul dintr-un dormitor clasic are un anumit stil care îi conferă o atmosferă atemporală și confortabilă. Prin adăugarea altor piese unice de mobilă clasică, îți poți transforma dormitorul într-un epicentru al stilului de epocă. Poți amenaja cu ușurință un dormitor extravagant și rafinat, combinând mobilierul de epocă împreună cu decorul și finisajele dormitorului tău.

Atrage atenția cu un pat clasic de lux

Piesa centrală a unui dormitor clasic prezintă un design dominant și extravagant și este reprezentată de patul înalt, accesorizat adesea cu o tăblie tapițată din materiale nobile, ce conferă întregului dormitor clasic un aspect uimitor prin designul său. Este realizat adesea din esențe nobile de lemn precum nuc sau trandafir vopsite în nuanțe calde și decorate cu sculpturi elaborate și impozante. Dacă înălțimea tavanului permite, un pat clasic pentru dormitor poate fi accesorizat cu un baldachin în scop decorativ. Pentru elementele tapițate ale patului clasic poți opta pentru bumbac, mătase, piele sau catifea.

Alege piese de mobilier clasice echilibrate și acordă o atenție deosebită proporțiilor

Doar pentru că este vorba despre un dormitor clasic nu înseamnă că mobila pentru dormitor trebuie să fie plictisitoare sau ternă. De fapt, încorporând câteva piese de mobilier alese cu atenție, dormitorul poate deveni un spațiu calm, dar interesant, care îți permite să te relaxezi pe deplin la finalul fiecărei zile. Atunci când alegi mobila pentru un dormitor clasic trebuie să ai în vedere stilul pe care îl promovează acest trend. Un design clasic va fi întotdeauna simetric, unitar și cu proporții echilibrate concretizate printr-un ansamblu de aspecte ce țin în mare parte, de mobilierul ales.

Piesele de mobilier de care ai nevoie pentru un dormitor clasic

Pe langă elementul central de mobilier, și anume patul, ai nevoie și de alte tipuri de mobilă clasică. Piesele de mobilier nelipsite dintr-un dormitor clasic sunt reprezentate de noptieră, comodă și dulap, eventual tip dressing. Pentru un accent de lux poți opta și pentru realizarea unui spațiu pentru make-up, o comodă pentru pat și chiar câteva fotolii voluptuoase. Totul ține de preferințele tale în materie de design, dar și de acoperirea funcționalității fiecărei piese de mobilă.

Mobilierul simetric și echilibrat- elementul principal ale unui decor clasic

După ce ai ales mobilierul clasic pe care ți-l dorești, trebuie să îl amenajezi cu mare grijă. Stilul clasic se pretează unei amenajări în oglindă, astfel încât să fie creată o simetrie vizuală distinsă. În acest scop, elementele de mobilier precum patul sau comoda, pot fi piese unitare ale dormitorului, însă în ceea ce privește noptierele, designul clasic optează pentru două astfel de elemente, așezate simetric. Poți opta de asemenea și pentru două dulapuri verticale, însă sfatul nostru este amplasezi un singur dulap, de preferat dressing, care să acopere unul din pereții dormitorului.

Dacă sfaturile noastre ți-au fost folositoare, însă ai nevoie și de consiliere specializată, echipa Mobila Italia Nobili Design, îți pune la dispoziție experți consacrați în acest domeniu, care să te ajute să realizezi o amenajare profesionistă.